deschisă e clipa ce vine
ca sexul femeii ce naşte
şi ca bărbatul voluptoaselor nopţi
de plăceri care-au fost
obligat de împrejurări să fie mamoş
speriat de ce văd
fac un efort de transfer
într-un film sf
şi prind pruncul ce vine
îngălat de mâzga amniotică
şi-l privesc
miroase a miez de pământ
aştept să ţipe dar nu
îmi face cu ochiu şi râde la mine
fantastic
constat că născutul sunt eu...

timpul ni-i mamă şi noi
ne naştem mereu şi mereu până la moarte
nu ştim de viaţa-i iubire
sau doar o înlănţuire de naşteri deşarte
dar sperăm şi sperăm...