în jos e-argint, deasupra în topire
și toamnă, Doamne, cât păcat s-ajungă;
se coace vinul în beție lungă,
intrând în patimi, negăsind ieșire.

rotundul clipei rostogol străpungă
în truda rugăciunii, fum subțire,
în pisc de oameni, sânge-n toropire,
să plouă imn pe-altar de taină ciungă.

în verde vine grea vinovăție
de reci și de tăcere vâlvătăi,
un foc ce pârjolește văzul ție.

că și acum femeie-s ochii tăi
privi prin ei hârtiei bogăție
să scriu naturii vreme-n vâlvătăi.