Cerul nopții e tăiat de stele sinucigașe
ard înainte de a ajunge pe pământ,
cei care le privesc în picaj
o fac admirativ.

Întunericul ascunde vrăjitoarele fără cap
care ne ispitesc treptat credulitatea,
au trecut pe lângă noi îngerii
ce nu mai vor să zboare
triști de falsa credință.

Cum să ne păzim de aceste înșelăciuni
care pot risipi disperare
și ne aruncă dincolo de înțelegere
cu mâinile darnice
și sufletul pustiit
de himere.

Mi se pare deosebit de clar,
să distingi dintr-o dată albul de negru,
să judeci la rece
când în memorie ți se încurcă gândurile
cu iluzii induse.

Cu lumina care mă înfășoară
rânduiesc în minte adevărul,
noaptea îmi lasă urme de sub tălpi,
fac franjuri din întuneric
și apoi le colorez
în curcubeu.