Nopți puse pe roți să traverseze pământul
așteaptă la țărmuri de mări,
să plece în insule înfloritoare.

În timp ce lumea își adoarme amarul
și-l ține închis în cercuri de foc,
să ardă odată cu lemnul.

Apoi, se înalță lumina la cer
și aerul se freacă de ploi,
ajută să plesnească sămânța
și cresc lăstarii pădurii de os.

Prea departe
unde se naște nemurirea,

Prea aproape
unde se moare prea devreme
fără să-o putem opri,
dar în smerenie se mântuie.