Poeților femeie-n nins, aceeaș',
în brâul tău înfig păcatul moale,
nu mă-mprunci în vorbe-n lene, goale
ci-n bătrânețea aprinzând scânteia-ș'...

Că nu te poruncesc în mine-n fale,
zidită și-altor lacrimi, dumnezeie,-aș
împăduri copacul cu ideea-ș',
trăind în măr sub frunze encefale...

Sub îngeri triști în prea-ntuneric zac-om
de-mi vei veni în nopți cu albul cânt
când de averi de cruci mă înspăimânt
sub clipa care trece spre-alta lacom...

Rămâne-va tăcerea, moarte scrisă
în ape, chipul a-mi păstra sub zisă...