Stau într-un colț de străzi,
văd cum trec oamenii în patru direcții,
tumultul nu se oprește niciodată,
în unele cazuri trebuie să scap din privire
multe lucruri neplăcute
pe care doresc să le uit.

Nu mă cunosc prea mulți,
nici nu ies cu nimic în evidență
deși nu ascund faptele și dorințele mele,
vorbesc mult chiar cu necunoscuții
fiindcă îmi plac oamenii
și nu vreau să-i supăr.

Mă plimb prin mulțime cu atenție,
simt o bucurie care-mi zâmbește
din orice parte,
mă conving de ineditul situațiilor,

dar nu mă las copleșit.

Nu fac altceva decât să am o față luminoasă,
să fiu deschis la orice întrebare
și să nu uit că-mi pare rău
când trebuie numai să ascult.

Cobor prin timp ca o nălucă.

Imaginile se schimbă cu vremea,
ziua este o formă de întrevedere cu lumea,
o înghițire a zvonurilor și noutăților
ce-mi par hazlii.

Vin acasă cu tolba plină,
încerc să scriu tot ce mă frământă
și rup din mine bucată cu bucată
până construiesc o piramidă de idei.