Ai văzut primii fulgi de zăpadă,
generația cum a înghețat,
tu parcă ai veni, din Africa,
de parcă zăpada are ceva, european,
în ea

Ai văzut trotuarele lucii de polei,
congenerii alunecând pe gheață,
tu parcă ai pluti în promoroacă,
de parcă poleiul are ceva luminos
în el

El și ea se uită prin ger
la tine, eul poetic efemer,
o formă de verb infinitiv.

El și ea se plimbă leneși
până la tine, marele ochi,
originea tuturor stafiilor

Doar așa pot să-ți crească
aripile de fluture,
cu care vei putea
să fâlfâi, în jurul Marelui bec,
atent la orbirea luminoasă
în care s-au topit
toate