Pe zi ce trece se scurge câte ceva din mine,
Sunt tot mai împuținat și mai singur,
Casa cuprinde între pereți tăcerea seacă
Și noaptea prin somn aud glasul tău.
Mi se pare săracă mișcarea printre lucruri,
A încremenit lumina pe ferestrele murdare
Pe care nu le-a mai deschis nimeni.
Uneori privesc în depărtare orizontul fără contur
Și mi se pare că lumina se varsă în ape.
Pe unde ai pus în grădină mai răsar flori,
Vântul adie cald prin merii înfloriți.
Verdele respiră cu astenii de primăvară
Peste greutatea anilor bogați în dureri,
Cu cine să mă însoțesc pe bucata de drum rămasă
Care-mi lasă liniștea dospită în gânduri.