E omul Dumnezeu miniatură
Dar cu-ntuneric miezuri asasine,
La închinarea vieții către sine
Fiori în ceas o clipă străbătură.

În vorbe multe-s veșnicii puține
Da'n guri de sfânt găsindu-te-n lectură
La mănăstirea-n zid aflând montură
Ești giuvaier a naște din ruine.

Pe alb de ierni ori poate de hârtie
Cobori, urcată-n nemurire iar
Femeie, visul perpendicular
Pe ce în lut e cugetul să-mi știe.

Cumplit, de taină-n ochii tăi de iască
Mă varsă-n foc de Domnul să ferească...