Tu, doamnă, racla de-o înclei a
Noptat de om, în singur imn luminii
Îmi reașezi pe trup fiori, mezinii,
Bătrânii trecerii, păgâni și-aceia...

Visând inert, cu îngerii puținii,
Redeschizând ființă-n scrum e cheia,
În pielea goală tălmăcind ideea
Abdic din sine, împilând opinii...

Precum ți-e miezul, nu uita-n destine
Că moartea e doar o-nviere-n plus
Și dusă să șoptească, să suspine...

La dumnezeu damnatul mi-e redus
Și tot cotrobăind prin reci ruine
Nici multe-n oameni raiurile nu-s...