Cum se țes umbrele vrăjii
ochii nu pot să le pătrundă,
structura lor închisă în griuri
e îmbrățișată de o adiere secretă.
Nu se împacă cu niciun joc vesel.
Peste praguri măcinate de cari
nu mai trec pașii tineri
și ușile rămân adesea închise,
lumina se oprește pe geamul ferestrelor.
Nopțile căzute pe acoperișurile vechi
se absorb ca ploile de către pământ.
Inima mea nu mai încape în piept
și nu mai știe de dragoste,
cât lumea nu mai comunică direct.
Trupul mai plăpând decât se vede
respiră aerul poluat și rarefiat
ca un pește scos din apă.