-1-

În bruma aceasta de speranță
n-au cum să se strângă
toate cristalele viului.

Trăiești cu strălucirea lor de mai ieri,
când încercai toate fețele imposibilului.

Rămâi cu spaima că o paralizie prematură ți-ar putea cuprinde rădăcinile.


-2-

Nu pare să fi uitat nimic,
doar lumea își întoarce, rând pe rând, o altă față,
să-ți continui, nestingherit, odiseea.

În clipa reîntregirii,
se va rupe lanțul de incertitudini, va înceta risipirea.

Bob cu bob, te vei strânge în ființa pierdută.