S-a spânzurat de un vis de neatins
care nu este legat de nimic, nici de somn,
e cald sub acoperișul de sticlă colorată.

S-a trezit ca într-o seră,
a plecat cu mâinile grele și gândul terminat,
clipele bat în inima trădată de semne,
și aștept să dispară umbrele.

Mi s-a spus că tu-mi calci pe urme
și în pragul înserării somnul prevestește ploaia,
crepusculul aproape estompat se pierde
încă nu ploă.

O noapte cu ploaie cuprinde întregul ținut,
am lăsat unele vise la dospit în memorie,
poate o să dea naștere la altceva,
nimic nu se sfârșește
până în diminețile de argint.