Când ochii plâng, eu tot voi râde,
Când totul pare l-asfințit,
De jos îmi voi lua eu cruce
Și voi porni spre răsărit.

Când sufletul nu mai respiră,
Eu voi zâmbi întinerind
Și cea din urmă rădăcină
A fericirii mărgărit.

Când lumea parcă se destramă
Eu voi zidi din cărămizi,
Coloană iar după coloană
De vise noi și de dorinți.

Când totu-n jur va fi doar negru
Eu voi picta iar în culori
Scenariul meu pe file ecru
Și adăuga-voi mândri sori.

Când suferința fi-va doamnă,
Eu detrona-voi locul său
Încununând ca nestemată
Speranța iar în drumul meu.