mi-am imaginat lucrurile ce-mi aminteau de tine,
conversațiile
de pe facebook, whatsapp,
mesajele
pe un stick.

dacă voi uita, să-mi amintești
clipele care ne-au scurtat viața
în cel mai inteligent mod,
pauzele pentru fumat sau episodul trăit cu intensitate:
doamne, dacă scap și din asta, n-o să mai fac niciodată.

de fapt lumea se teme
mereu,
m-am gândit să nu las pe nimeni să-mi spună:
acum nu este momentul!

apoi te obișnuiești și uiți,
încerci să supraviețuiești,
să rămâi tânăr.

de când te-am cunoscut, am căutat perfecțiunea în tot ce făceam,
faptul că nu am cunoscut suferința era puținul
din ce voia celălalt eu
să-mi transmită,
astfel încât
să mă agăț de rău
ca unul care a renunțat să mai creadă
că are o parte umană ce speră să îl oprească.

oriunde,
cu oricine ai fi,
nicăieri nu-ți stă atât de frumos ca
în viața mea,
disperarea face cale întoarsă când îmi povestești
despre albumul nostru cu fotografii.

mi-am zis să recunosc dragostea în fiecare răsuflare,
ceașcă de cafea
sau în fiecare viață pe care o iau.

când m-am întâlnit cu dumnezeu,
am crezut că era proprietarul benzinăriei;
până la urmă s-a dovedit că deținea tot orașul.

mi-a zis că pot să fiu primul și am fost,
au urmat
nopțile în care îmi făceam griji:
banii,
femeile,
banii,
nevoia de putere
iar
banii.

nu-mi dădeam seama spre ce mă îndreptam, dar îmi plăcea
lipsa proteinei;
cei de la sănătate au făcut un anunț:
mâncați fără carne?
de-asta nu sunteți fericiți!

am vrut să mă îndrăgostesc,
să văd cum e să traduci cu precizie minciunile altora,
să înving gravitația,
nu eram destul de speriat
încât să ofer această consolare victimelor mele,
iubirea era
cea mai bună dovadă că El a vrut să fiu fericit.

gândul că toate vor trece într-o zi m-a costat o avere,
faptul că deși nu știam ce să fac
cu
viața, mi-o trăiam din plin
atunci când te-am sărutat prima oară, iar tu erai
cea mai frumoasă din restaurantul acela plin de femei.