Tare ești mâhnită vară!
Apa-n vuiet, o avară,
Ți-a luat tot ce-ai avut
Și-a lăsat haos și lut.

Oh, nu plânge, că mă doare...
Ți-a furat zâmbet de floare,
Ți-a-nmâlit picioarele,
Ți-a distrus ogoarele.

Hai cu mine la izvoare,
Să te speli, să stai la soare,
Să-ți usuci câmpul și-apoi
Să-ți salți lanul, să-l despoi

De lutul lipit cu ură,
În vâltori de viitură,
Să-ți clătești ochii de maci,
Să resuscitezi gândaci...

Vino să îți spăl tristețea,
Să-ți recapeți iar finețea,
Iarba ce-a rămas sub șoc,
Nechezatul de mânzoc,

Zumzăitul de albine,
Fluturii cu zboruri fine,
Gângănii și rapsodii,
Și hârjoana de copii.

Haide, vreau să mă sufoc
În cuptorul tău de foc!