povara bătrâneții o duc pe umeri
inima obosește trăind în zbucium
o lume nebună îmi revarsă temeri
pe valea speranței plânge un bucium.

bucuria mea este mândra poezie
mă ascund în slovă când îmi e greu
cu ea transform suspinul în frenezie
freamăt substanțial acum și mereu.

mi-e dor de tinerețe de chemări adânci
amintiri cu ea îmi vuiesc în suflet
începuturi de iubire sădite în lunci
pulsațiile firii strecurate în sunet.

mi-au rămas ideile ce trec de vremelnicii
în cultul luminii descopăr fericită veșnicii.