greșesc când mă las condusă de spaimă
prin negura vremii pandemică sinistră
mă consolează stele cu lumini de faimă
cu ochii lipită de-a cerului fereastră.

cu prieteni lângă mine rezolv dileme
gânduri țâșnesc ca apa din fântâni albastre
voi răsturna cumva butoiul cu probleme
lăsându-le în grijă înțeleptelor astre.

gândurile mele-s ca frunzele pe ramuri
s-au îngălbenit cu freamătul intens
emoțiile-s vrăbii ciripesc la geamuri
îmi amintesc mereu că viața are sens.

reflecții de toamnă sufletul le divide
fluxuri de sentimente cromatice lucide.