Bâzâie ritmat sub fereastră o tăcere.
O ascult cum așterne rostuind gând.
Tac și aștept să aud cerul plângând.
Nimic. Totul este cuprins de înviere.

Crapă sâmburele ce îl port în cuvinte.
Își întinde din sine aripi și rădăcini
Desenând margini, limitând anonim
Adâncuri care rostuiesc sine din sine.

Zidindu-și timpul pe care îl risipește
Din întuneric ritmat lumina bate zile.
Spațiul se întoarce în trecuturi fertile
Sinele în tocul ferestrei se adâncește.

Rămâne să ne murim propria moarte
Spre a învia din tăcerea ce cuprinde
Toate gândurile ce se adună murinde
Să bâzâie sub fereastră înviind toate.