Toată lumea impune reguli noi și plină'i strada cu zimbri,
atăta valoare-i pe ulița celor cu minte
până și'or pierde-o, în urme făcute'n
trifoi.
- le voi încalca, chiar mi-e rușine
dacă tot ce'i nou nu înseamnă nimic,
devin anxios, și am intenții morbide,
și nici că le pasă, un pic.
imaginaţia mea nu-i despre viață,
și sunt, îndrăzneț, încă de mic.
-în dex-uri,
pulverizez tăcerea mea
lovit de şocul electric, și când
imaginația mea e închisă ermetic la circã
ea funcţionează cu cnp'uri falsificate,
blocând memorii printate în sacoșă.
-am ales non-arta,
copiind cu pensula unui pictor orb
până ce disparitatea
o voi face o artă.
dispar ca un zimbru, în retezatul munte
găsești doar topoare
și strada-i pansată cu oglinzi
fără nume,
iar după atâta suferință, mă bucur
că nu mai sunt singur, am prietenă o
panseluță
și mi-au rãmas toate numerele pe casă,
fixate,
când zimbri numără singuri borduri
nomazii au reguli printate.

-tremur, de atâta frig
sunt fixat ca un ceas antic pe pereții
închisorilor,
toți cei condamnați știau că sunt din
Praga,
-ca un ceas, voi sta și eu până la ispășirea pedepsei,
pentru nerespectarea regulilor de utili-
zare a topoarelor.