nu totdeauna dar azi mi-am zis
ce frumos e să te duci la biserică
nicăieri nu miroase mai amplu ceara
sfinții sunt din ceară și când îmi vine să plâng
plâng și ei până dispar de pe pereți

am văzut pe sub glugă lumea din cearcăne și păcate

o fetișcană fără prea multă minte
căuta pe cineva inexistent

pe deasupra grâului fiert pluteau gânduri
ca de ploaie tuna despre Dumnezeu un preot exaltat

dintr-odată pereții mi s-au părut gardurile de la țară
în dosul lor bunicii și alte rude cu brațele deschise și niște zâmbete cum
de mult n-am mai văzut