Era o vreme când obișnuiam să caut cu migală Partea mea cea nobilă și cea regală. Știam că sunt un prinț din insule ascunse, În care două cosmosuri erau întrepătrunse. Cerul încăpea într-un pumn de copil Și vremea curgea lent și subtil. Când zeu, când rege, și când mag, Știam când să apar și când să mă retrag În lumini și umbre ce-mi fulgurau sub tâmple, Să văd în viitor ce-avea să se întâmple. Inițiat în taine de hermeneut, A fost de-ajuns doar un singur minut, Să fiu distras de trilul unei mierle sure Ca întreg pământul să se cutremure. Brusc insulele au fost înghițite de ape, Și-un val imens izbindu-mă din spate M-a proiectat de-a valma într-o altă lume, Unde am pierdut și rang, și loc și nume...

Acum e vremea când din disparate amintiri Tâlcuiesc în minte acele vechi învestiri Ce-mi dau puterea de a visa iar Pierdutul titlu nobiliar, Când stăpâneam doar prin instincte Două lumi complet distincte. Când mă unduiesc ca apa când ard ca un foc, Mă golesc de toate pentru a face loc Unei insule ce vag formează în mine, Stânci și roci în forme bizantine. Și insula aceasta tot crește și crește, Devine un ostrov ce mă albăstrește, Și un tril aud, ca de privighetoare, Venit parcă din lumi superioare. Și o briză, ca o mângâiere, simt din față, Cum mă înviorează și cum mă răsfață. Un cer imens deasupra mea, începe ușor să se încline, Și-am înțeles instant că sunt prințul insulei din mine.