Mă-întreb cum e să fiu strop de ploaie,
Viu cerului înainte de a fi viu pe pământ?
Curgând, căzând din mine în mine întrupând,
Înrădăcinând piatra în care mie-mi sunt?

Lipsit de margini, asemenea ființei
Care își șterge umbra umbrindu-se pe sine,
Cum să îmi dau rostire din propria mea fire
Adăugându-mi gol în adâncirea minții?

Îmi plouă pretutindeni cu nesfârșiri adânci.
Stropii de ploaie cad lovindu-se de gânduri.
Fereastra inundată cu zgomote de fluturi
Îmi tulbură ființa cu stropi înalți de munți.