„Comori deșarte cuvântul îți descrie.
Îți umple mintea cu vise pe hârtie.
Iară în chipul pe care în priviri ți-l pune
Caută căi din care pe sine să se-adune!

Din inima care prin sânge îți dă viață
Gura sa largă soarbe o altă dimineață
Și-n fiecare nouă zi pe care o pulsează
Litere noi în tine altfel împerechează.

Căușul palmelor voiesc a îl cuprinde.
Val, flacără, creștere în care-a se întinde
Spre a se înălța spre-o altă devenire
Pe care ai rostui-o șoptind-o-a risipire”.

Astfel mă ispiti un gând fără a-l cugeta.
Să fi fost de la diavol? Sau de altundeva?!
Rămâne uimitor cum gândul mă pătrunde,
Ispititor cuvânt rostit de niciunde!...