e frumos, e bine, miroase a ciorbiță caldă,
și a plăcintă cu mere...
un copil râde și strigă pe cineva
e un sentiment calm, de apartenență la o familie,
un sentiment de intimitate, capoate matlasate
și vișinată cu fursecuri

într-o fereastră o begonie roșie,
mâna unei femei și părul mătăsos al unei fetițe
plictisul unui om trist care a desenat florile palide de pe tapet
viața lui ticăind ca o pendulă mare cu picior,
sentimentul acela din marcel proust sau virginia woolf,
când te învârți în jurul obiectelor din casă și le iubești,

le acoperi cu inima ta, cu visele tale,
cum ar fi polonice, canapele, rochii de tafta, flori de hârtie,
presupunând că visele pot fi reale, tangibile

gânduri curate și necurate se cern
și se despart unele de altele,
ești un om care nu se teme de moarte și de frunze uscate
findcă peste flacăra lor caldă cerul se deschide mai albastru
ești un om fără superstiții, dar nu vrei să mori,
nu vrei ca pământul să acopere capul tău
de om sceptic și ușor cinic
capul tău în care au crescut demult livezi cu vișini
și meri și chiar pruni,
rugi de zmeură și cai cu vine palpitând,
ierburi cu rouă aburindă și diamantină

e frumos, e bine, e un sentiment calm,
de apartenență la familia hominidelor,
bucuria de a fi fibră cugetătoare, om rațional,
cu capul tău de Atlas, cu mușchii tăi de Sisif,
cu dorul din piept al lui Icar