Câteva liniști pe care să le găsesc sub valuri
și a căror îmbrățișare să o cred
până la zdrobirea urechilor,
câteva liniști e tot ce caut sub mare,
să le îngrămădesc pe toate în sufletul ei.

pot să mă mișc prin noapte
până la primul întrerupător fără frică
pot să sar într-o poveste și de acolo să nu mă mai întorc
pentru că nici cămilele nu se mai întorc
nici către dune nici către port.

câteva liniști, câteva picioare fine,
și câteva priviri ale fiului meu
pe care nu mi le pot scoate din minte.

poate că sunt nebun
dar unde nu mai este nebunie?

când poveștile nu ne mai suportă
și ne aruncă de la una la alta
ca pe niște mușchi zdrobiți.