poveștile despre oameni cu zbor sunt povești
tălpile se lipesc prea aprig de drum
existența dezlipește aripile până și de pe îngeri
în zarva de tăcere a oamenilor frumoși
înlocuind lipsa zborului cu desfrâul poeziei din rugă
înălțând doar fumul din joint-ul credinței
într-un dumnezeu liric
cu muza scoasă din pantalonii de frunză-ai luminii
învelind taina la cina născătoare de dimineață eternă

vorba ta umblă după vorba acestui dumnezeu
al restituirii vieții după moarte
din el ce e pasăre zboară către aripa împușcată
de beția autodivinizării lui satan
să cadă la o înțelegere privind spațiul aerian
din pieptul pământeanului
din povestea doar poveste a zborului de ființă
trag la măsea învățătura lichidă a ochilor
lacrima produce ebrietate în basmul chipului tău
cuget plângând să ne numerotăm ochii în patru