Deodată începe să te doară ușor în norul din dreapta.
Poate pentru că în ultimul timp ai stat prea mult în cer
Și nu te interesa nimic pentru că pluteai efemer.

Plin de gânduri despre ce va să fie, pe unde te va purta vântul,
Ce ai să vezi sau ce nu ai să vezi… Și te așezi din nou.
Cerul nesfârșit pare gol și te așteptată să îl ei la picior.

Durerea în nemișcare dispare. Visul însă nu, ci mai tare
Se zbate prins de ne-sfârșituri să fugă, să zboare, să ducă…
Singur de ar putea, fără tine departe, departe s-ajungă.

Îl simți ca pe un pește prins în mare, ca pe o pasăre-n zare
Alunecând între înapoi și înainte… Carnea lui ca o prună
La subraț ți se coace, vânătă, crudă, amăruie-dulceagă.

Vine vremea culesului, vine vremea eresului, vine vremea…