Sunt cuiul bătut în perete în care
Poți atârna întreaga ta existență
Ca pe o haină veche, uitată, prăfuită…
Pe care nu o vei mai purta niciodată.

Ori poți atârna un tablou plin de culoare.
Un vârf de cer decolorat de uitare.
O rază sclipind într-o fereastră
Sau mângâierea razei din mare.

Calea care începe de pretutindeni a curge,
Gura izvorului învăluită cu umbre
Ce lasă să îi plângă tăcerea ce umple
Văile în care își risipește fecund orizontul.

Din bolțul cu care leg uitări de perete
Adăugându-le verticalități de căderi și uitări
Trăiesc devenind nesfârșirea ce mă risipește
Fixat în perete ca un soare enorm.