Tăcerea caldă reașează
Iconostasul pe bolta cerească
Mâini ridicate s-atingă lumina
Sute de ani neputința-ntre ele.
De ce-n disperare omul tot cere
Idealul și neputința de-a hrăni
Aceeași foame de veacuri
Sute de cereri pentru lucruri banale
Teancuri de vise de preamărire
Pentru o veșnică pedeapsă?
Măturând peste praful absurdului
Inima noastră nu luminează a jertfă.