Când las să cadă din privire cerul pe pieptul meu de lut
Pământul sună mut, tăcut și fără de cuvânt, lipsit de infinit.
Apoi ridic întregul orizont cu care mă-împresoară și ascult
Bătând în fiecare literă rostită secundele pe rând zidind.

Nu este nimeni care să îmi spună că rostesc ceea ce vrea
Tăcerea să audă sau să poarte ca sarcină spre a se naște.
De pretutindeni vine un fel de-încredere în care totul moare
Trecând spre a redeveni sfârșire infinitudinii din înserare.

În gând întregul se risipește și se fărâmițează, se doarme
Și devine ce aștept pe fiecare parte a trupului ce-l dorm.
Tu numai stai aproape! A fi cu mine, lângă mine, împreună
E ca și cum cu tine dorm pe pieptul meu de lut enorm.