Abia se mai zărește lumea pe care
o aveam țărm, cântec de pus pe rană
dragoste nu poftă de pâine
Cuvinte răsturnate, ciobite
Tălmăcite cuvinte
Rugăciunea nu-mi mai e cutezanță
doar frică
și o repet ca pe-o incantație
până se pierde neamul meu
cu vorbe cu tot
Se estompează orizonturi
Se cutremură timpul
Mă îndrept într-o direcție
din care nu se mai întorc păsări
în țările calde,
Nu mai calc pe covoare de anotimpuri
Nu-mi mai fac promisiuni
Nici măcar mama nu mai e vie
Știți, uneori sunt autentică numai cât să mă mai inventez puțin
și extravagantă într-o lume ireală
Iubesc fulgerător tot ce a mai rămas din propria-mi tinerețe
Într-o zi
voi trage linie
.............................................
De parcă ar mai conta....
N-o să-mi mai amintesc nici eu de mine