Infernu-i copt pe vatra ta de spaime,
în zi și noapte tremuri, amândouă
pândesc lăuntric demonii când plouă
și-s cruci când între ele-s să se-ngaime.

în vremea brumei a cunoaște rouă
ori la amurg de norii grei nu-s faime
de întâmplarea asta dor alai mi-e
și fără jale pânea frântă nouă.

curajul astfel frica s-o adoarmă
pe visul ei să ne spălăm de iad
cu baioneta Domnului la armă.

iar apele din ochii tăi de scad
a groazei lacrimă de ți se sfarmă
tu piatra sângelui s-o faci nomad...