Simțind o frustrare
Mai mare decât
Propriul eu
Îmi dau seama
Că nu pot să exist
Fără propria umanitate
Deoarece încercam să o refuz
Știind că e predestinată.
Punând-o pe seama soartei
Deoarece ea mă împinge
Spre lucruri pe care nu pot
Să mi le doresc
Așa zisul animal să mi-
l domolesc
Astfel mă simt cuprins
De propria-mi micime
Care totuși numai
Sentimente mărețe îmi oferă