ce ai pățit, femeie?
în colț, odaia plânge...
te plimbi în umbre
și fum de țigare,
dar al tău sânge
e trist.
ai prins în miez,
devreme,
un fel de “n-ar fi fost”
dar,
pe astă lume,
ai și tu, un rost!?

ce ai pățit, bărbate?
casa ta se surpă.
alcoolul, netrebnicia...
strămoșii te ascultă.
e trist!
ai prins vremuri bune
de liniște și pace și,
în loc de "copil, o casă și un pom",
ai ales să fii neom.

eu!?
eu sunt femeia
liberă, egală...
ce-ți pasă!?

eu!?
eu sunt bărbatul
cu mașină,
fără școală...
ce-ți pasă!?

era o vreme când avea sens.

pai pe pai
și lemn pe lemn
nu e îndemn,
dar undeva,
e simplu și
de înțeles.

am fost atât de proști,
pe vremea nu știu cui,
de altă prostie,
vreme nu-i!