Trăim în vieţi ce-s la nimic reduse
Şi haos bem din lacrimile noastre
Doar vise ne zidesc în luturi castre
Să nu ne-nfrângă-n gând ce iad născuse.

Cu dorul zăvorât în zări albastre
Ne sunt de clipe-n veci văitări opuse
Că Domnul vorba Lui în veac ne-o spuse
De-acolo, din înflăcărate astre.

Zadarul existenţelor ne curge
Spre oaza-mbelşugată de sicriu
De unde urc la Tine, Demiurge.

Iubirii de tăceri mă-ngrop de viu
Că la nefi şi şoapta îmi recurge,
Doar mâna îmi aleargă, zac şi scriu...