puritatea atâtor metamorfoze
mi-am crisalizat-o aripi
spre a-mi îngeri zborul
la cerul tăinitoarelor cuvinte
unde mierea rostirii mă cheamă
s-o torn în tâlcuri de forme poem
fulgi de tăcere ce-mi urlă nemurirea
bietelor destine ce nu-şi aflară plinirea
în trupuri de fecioară ce mă născură
octavă în simfonia de graiuri materne
urzite descântec spre-a îmbuna blestemul
ce în efemeritate înfăşie zeescu-mi chip

roire de fluture alb în lira orfeităţii
îmi clopotesc secundele fâlfâiri de cuget
ţesându-mi doar vremelnic arabescul fiirii
căci plumbul durerilor din suflet
cu fiecare încercare îmi frânge înălţările