de-o vreme blestemată ca lumânarea ard
sufletul meu este pe jumătate stins
am rămas povestea prea tristului bard
ecoul ei răsună departe-n necuprins.

nu credeam timpul să-mi fie inamic
să mă supună la grave suferințe
de la viitor nu mai aștept nimic
sângele se-aude suspinând sub catrințe.

și inima-mi resimte tristețea viscerală
ce a pus stăpânire pe gândurile mele
vreau de la univers speranța siderală
să simt și noaptea aleanul de la stele.

să îmi facă Luna cu lumină perfuzii
mă zbat între deșertăciune și iluzii.