ochii îmi plâng când inima oftează
ploaia de lacrimi îmi spală obrazul
învăț de la vulturi să fiu vitează
în lupta cu durerea cu necazul.

îndulcesc amarul cu-o lingură de miere
apoi alung tristețea cât mai departe
invoc demiurgul cu o mângâiere
să uit cumva că mă îndrept spre moarte.

nu am obiecții că viața-i prea scurtă
că bucuriile s-au scumpit colosal
așa poate să scadă osânza pe burtă
evitând cu grijă riscul abisal.

în slovă găsesc un semn de agrement
și cred în el cu spirit vehement.