o simplă seară
o pictură rupestră cu multe note de subsol, ca o hartă
de demult, când Pământul nu era încă rotund

acum putem sta treji,
fiindcă odinioară ne-am născut sau am murit
cu trupul moale în durerea maicii noastre
răsturnați de crucea bătrână a unui plug de lemn
am înlemnit cu boabe de mir pe frunte
și el a curs în candela ochilor,
lumină vie din lumină

acum toți pruncii lasă urme ușoare de zăpadă
cu degete ca niște sâmburi calzi pe sân
în tăcere sfinții așază la ferestre pernele
să intre brazii coborâți din munte
să cadă cercul lunii peste frunte
în timp ce se întunecă afară

buna citește cu glasul pâlpâind
undeva în scriptură sunt și eu
dar nu pot înțelege dacă abia mă nasc sau tocmai mor