lumina soarelui cade azi razant pe bucuriile simple garduri
acolo unde hazul se unește cu drama și stresul,
neajunsurile vieții de la oraș sunt mai mari acum
decât neajunsurile vieții de la țară lăsată în urmă,
stăm încă bine, iubire, mâine să vedem ce va fi,
soarele este pentru noi reperul greu de sensuri,
ne dă peste nas dimineața, ne retrezește la viață,
moartea trupească din serialul "Outlander" mă intrigă,
oscilația de la Frank din 1945 la scoțianul Jamie Fraser
a străinei Claire Fraser, recăsătorită, călătoare prin timp,
moartea celor din jur mă doare ca un supliciu de neîndurat,
apoi soarele nu se dezminte, mă trimite urgent la spălat,
să înlătur degrabă toxinele de pe mine din somn nesimțit,
adunatele săruri ale clanului în câteva secole de stat
precum celții mândri-n hrube, prea puțin în castre,
acum soarele tău se preschimbă subit în noapte, gol, dureri,
criza se instalează, îți vine să spargi, să mă suduiești,
hai, potolește-te, iubire, până la urmă arta de-a subviețui
adie oriunde în lume, poftele anterioare scad, suicid nu-i,
cel ce-și atârnă ștreangul de gât pe motive strict raționale
înțelege în ultima clipă că nu are de ce s-o facă-n prezent,
totu-i moarte dezolantă, dezonoarea devine cotidiană,
nu mai are nimeni curaj să se-omoare dedublat de un diavol
mai deștept decât toți oamenii, mai prejos decât Dumnezeu,
omul este ființă aleasă, nu-i stă nimeni din cosmos în față,
tu, străino Clair Fraser, accepți la cununia noastră cheia
cu zimți și schimbul de sânge la încheieturile mâinilor,
juri că vom fi împreună, că sufletul meu scoțian ți-l dau