Într-o seară și nu într-o dimineață,
Pentru că diminețile sunt începuturi
Zilelor care trebuie trăite,

Pe când serile ofereau odihna și somnul,
Iisus gândea cum va muri ca Hristos.

În imaginația Lui îl vedea pe Tatăl Care îl aștepta,
Pe fratele său care se întrista că se întoarce acasă,
Vedea câmpul unde copilărise plin de flori și se vedea
Îmbrăcat în haine curate așezat la o masă bogată.

Pretutindeni i se dezbrăcau întinderile
Pe care le cuprindea între brațe ca pe prieteni
Și, din risipirea în care se adâncea, i se adăugau
Alte gânduri imaginate, un fel de joc al luminii.

Și, își imagina ca Dumnezeu, că de va muri,
Moartea nu mai poate-învia, pentru că doar El singur prin toate
Rămâne să ducă înainte nesfârșirea pe care o poartă...

Așa că, în imaginația Sa, moare de fiece dată
Pentru a avea de unde iar învia.