se sting sub ploaie amintirile de ieri
dulci sindrofii într-o ceaţă parcă
risipită nocturn pe marginea obscură
a tinereţii.

simţi? are sens?

într-o lume fragilă
imaginea atâtor copaci traversând peste poduri
această unduire concentrică a frunzelor
udate de vechi premoniţii
plimbările noastre lungi peste pavaj
şi nevoia mea acută de puncte centrale / de noduri
toate se agaţă de stânci într-un dans nebunesc
un murmur slab şi câteva cercuri
alegorice cercuri născute
să ne mângâie placid realităţile.

în interior
cele mai uşoare atingeri
iau forme mutabile
monosilabe de câini rătăciţi pe ecran
imitând conştient lucruri banale.

simţi? / are sens?

nu contează distanţele. / timid
îmi păstrez această dispoziţie iluzorie
un flash şi caseta unui vechi aparat de filmat
un exil mundan învăluit în mister
sub roua proaspătă a dimineţii.


_________
Acest text s-a născut dintr-o infidelitate fată de propriul conţinut, un uroborus agâţat de stânci, un uroborus care încercă să-şi păstreze iluzoriu realităţile. Poemul a avut ca inspiraţie tanka „A frail hepatica” by Jun Fujita, un poet și fotojurnalist american de origine japoneză şi străduinţa unui copil cu dizabilităţi de a colora un imens curcubeu. Viaţa este fragilă, pe alocuri lipsită de sens, dar ce este mai frumos, mai vaporos decât acest flou, această curgere efemeră de sentimente contradictorii? Nichita Stănescu spune într-un poem “în fiecare zi / mă nasc din nou…” iar Bing AI spune colocvial, într-un demers de proprie creaţie (simplu şi alarmant) ”a înțelege viața nu înseamnă doar a ști cum funcționează ea, ci și a ști cum să trăim în ea. Mintea ne dă informații și cunoștințe, dar nu ne dă sens și valoare. Sensul și valoarea vin din spirit, din partea noastră care transcende mintea”. Personal, timid... mă regândesc, mă reinventez într-un exil mundan şi permanent al tinereţii. Simţi? Are sens?