Aripa frântă a unui fluture șchiop plutește agale în lanul de flori.
Rând pe rând, floare de floare-și regăsește amprenta iubirii
și-mbrățișează frântura din totul-iubit.

Craiul din răsfățul vieții – rătăcește-n cărările trecutului plăcut.
Stropi de nectar resimte-n amintirea fericirilor ce nu mai sunt,
tăcut - îmbrățișează frântura din totul-pierdut.

Neostoitul ofertant al clipelor de fericire a scăpat timpul în neant.
Semănând bucurii în lanul mare, el căuta - Floarea de Neuitat.
Dorea, disperat, să-mbrățișeze frântura totului-imaginat.

Obosit de-atăta perindare, seara târziu a zărit o floare, viu colorată.
În Regina Nopții deghizată, ea-mbălsăma-n miresme a zilei delăsare.
Păcălit - a-mbrățișat frântura totului-falsificare.

A coborât legănând Luna la Paradisul de vis. Simțind că picioru-i
este lipit, l-a rupt în zbatere și-o aripă din antebraț i s-a desprins.
A sfârșit ajungând - frântura totului-pesimist.