Arțari, cu frunze-gheare de balaur,
moștenire de prunc găsit la iarmaroc,
ca o întindere de vise de argint, din aur
ascuns de șoapte murmurate într-un ghioc.

Îți mai aduci aminte, nemurire,
când fiecare toamnă-ți povesteam de ghiocei?
Dangăt de clopote plecări, și revenire,
firavă umbră, bancă sub un tei.

Ca un miros de hoit, dulceag, de oameni,
de-a curmezișul roz al florilor de gheață,
găsite unde nu se pierde nimeni,
lut răzvrătit în cea de-a șaptea dimineață.

La carnavalul oaselor costume țes mirajul vieții,
lacrimi de vânt și rouă de epave,
caleașcă cu cai morți în pragul tinereții,
sub un morman de cuie, iepe și potcoave.

La poarta cu bujori de întuneric,
o scoarță, înviată de iubire,
născută dintr-un mariaj teluric,
în clipa dintre recviem, și izbăvire.