nu se trezește întotdeauna. uneori moare în somn.
ai un sentiment acut de acvaplanare pe vise, ninge cu tragedie
sînzienele își arată sînii dar frumusețea lor e de sticlă, de bibelou
și uimirea e șoaptă, ca o floare care se deschide pe întuneric.

în seara asta tradițiile finale dispar, în seara asta, laptele adormit
se trezește, iubirea ca o pradă. în seara asta desenezi valuri în deșert,
în seara asta toate picturile învață mișcarea, învață mersul, se tînguie
și ce frumusețe cînd fiecare odaliscă face dragoste cu o statuie
cu un autoportret, cînd dejunul în iarbă întîlnește păsările măiastre

cînd spațiul și timpul fac dragoste ca într-un maraton pentru viață.
iubirea e ca o pradă, dar a prăda lipsit de respect e cum ai profana.
tu ești pădurea mea languroasă în care vînez, în care adorm teama
din ochii tăi, în care coșmarurile se transformă ca macul în opiu,
cînd fanteziile cristalizează și te gîndești că ai tatuaje pe creier

și asta te ajută să faci dragoste pe covoare zburătoare, pe bordura timpului
și această imagine știe, spune că simbolurile tremură, ca picioarele
idolilor de lut ai lui nietzsche, cînd circulăm ca în mit, din mine în tine
și din tine în mine, ca de la pămînt în lună și înapoi.

cînd viitorul devine trecut într-o fracțiune, cînd porți un tricou pe care
scrie nemurire, cînd viața ta e legenda copiilor tăi, cînd în loc de stele
se coc cireșele, cînd trupul meu ar muri și tu mi-ai lua sufletul la piept
și l-ai hrăni, cu laptele tău adormit și laptele s-ar trezi.