să înțeleg plecarea ta
din mine se scurge mierea zilei
unde mă cauți vei găsi
furtună cernută peste un nisip
din care s-au șters toate literele
scrise de tine când îmi spuneai
că pământul întreg nu poate cuprinde toată dragostea

nici el?
nici eu nu știam cât pot da
la urma urmei izvoarele poartă vina
fără vină
aș fi jurat strâmb
aș fi jurat că nu mai am cum pleca din mine
să te locuiesc
pe tine, un castel bântuit de fantome
de râsete hilare
de pași
gata să sufoce orice răsuflare umedă
vie
arborată într-o viață de om

nici el?
nici eu nu credeam că verbele pot fi turnate
din prezent spre viitor
ca un vin bun în amfore vechi
aceleași în care păstrasem vina că sunt
că sunt apă vie
pe un drum pietros
pe unde nimeni nu ar mai putea să treacă

dar...