îmi creez tacticos o altă identitate,
un eu superior, desăvârșit,
căruia îi confesez toate slăbiciunile mele,
începând cu oglinda din camera de zi
care mă cunoaște cel mai bine când plâng;
știu, trăiesc din poezie și resturi de pâine,
cu toată claia de amintiri căzute peste mine.

am învățat să înot în lacrimi ca într-un râu,
să mă spăl de păcate cu apa lui;
singurătatea doarme cuminte în patul meu îngust,
ca un bărbat care vine obosit de la muncă
și adoarme cu bocancii în picioare.