un om a intrat într-o cameră cu o singură ușă
și nu mai găsea ieșirea
pipăia pereții după o ușă secretă
nu își dădea seama că în tot acest timp era hrănit și că i se aducea apă
sau că era și iubit (o dată de k ori)
la urma umbrei se uita câteodată și spre tavan căutând pe Dumnezeu
(cine poate ști?)

un om a intrat într-o cameră cu o singură ușă
și nu mai găsea ieșirea
se lovea de un altul apoi își spuneau pardon
căutau și împreună nu asta era problema
dar el personal nu mai găsea ieșirea poate nici celălalt dar nu-l interesa

un om a intrat într-o cameră cu o singură ușă
și nu mai găsea ieșirea
cineva din afară s-ar întreba dacă l-ar vedea
când o să-l deranjeze aglomerația care se forma
poate fiecare om nou care intra era un mesager și voia să spună ceva
dar el nu voia să audă nici pâs până nu găsea ieșirea și la fel se comportau și ceilalți

cel mai aproape de a găsi ceva era când adormea sau scria poeme
visele îi dădeau o puternică impresie că doarme pe o ușă
o clanță un zăvor îi înghionteau ființa asta-i clar
uneori și inima (unde se lăsau urme vizibile în vis)
poemele erau ca niște postere imense ce parcă îi părea lui că puteau deveni cândva uși
se trezea mereu în timp ce un om intra într-o cameră cu o singură ușă
și nu mai găsea ieșirea
noroc că termina de scris poemul la timp când visul îi dispărea din memorie
o aglomerație invizibilă începea să îi dea o stare de neliniște pentru început
apoi se lăsa seara peste ușa negăsită