privirea mea se
descompune
se risipește peste
chipul pământului
care doarme la
picioarele mele
ca un copil uitat
în iarbă
pășesc peste inimă
precum pe o pajiște
înflorită
emoțiile țâșnesc dintre
flori și iarbă
îmi irigă ochii
se preling în sânge pe
pereții trupului
prea mic pentru tot
ce ascunde în el
prea mare pentru tot ce
se ascunde de el
am născut cuvinte
cu glas ce răsună în
mine
un ecou
căzut din sine în sine
prăbușit sub piciorul
clipei
care curge impasibilă
între prezent și trecut
între alb și negru.